Mihai-Gabriel Crainicu : … Ce aflăm astăzi din investigația Recorder? Faptul că Pahonțu a luat parte și a fost implicat în uciderea a peste 48 de oameni în cadrul Revoluției furate de la București. Pahonțu a făcut parte din trupele de represiune ale criminalului-cizmar, Nicolae Ceaușescu, unul dintre cei mai scârboși și mai dizgrațioși dictatori comuniști din toate timpurile. Un incult care nu știa nici să vorbească, un criminal marxist care nu avea capacitatea nici măcar să gândească, ci doar sa ucidă pe oricine care i se opunea.
Pahonțu a făcut parte din Securitate, adică poliția politică ce se face vinovată de uciderea a sute de mii de oameni în epoca comunistă. Tovarășul Pahonțu a luat parte și la evenimentele din iunie 1990 din Piață Universității din București unde sute de oameni au fost bătuți, deoarece își doreau ceea ce generația mea și, mai ales, generațiile viitoare pare că uită: LIBERTATEA.
Ce este mai grav, este că acest comunist securist numit Pahonțu a fost conducătorul unui serviciu secret din România, care pretinde că s-a „democratizat”. România nu este o democrație normală, ci o democrație „originală”, cum spunea Ion Iliescu, fost KGB-ist și nenorocitul care a distrus orice speranță a României de a se democratiza precum marile democrații occidentale.
Pahonțu a condus Serviciul de Protecție și Pază, serviciu care are ca responsabilitatea apărarea tuturor demnitarilor României sau demnitarilor străini care traversează România. Astfel, se dovedește faptul că serviciile nu s-au democratizat, ci s-au sovietizat în continuare, păstrând o oarecare fațadă pentru Occident. Nu mă feresc să spun că acest Pahonțu a fost menținut la putere în toate administrațiile prezidențiale ale României și în toate guvernele care s-au succedat deși toți știau cine este, de fapt, Pahonțu și ce scheleți are în dulap.
Tocmai ni s-a demonstrat faptul că Georgescu, în anul 2024, a ajuns unde a ajuns într-una din următoarele situații:
- Falimentul serviciilor de informații românești, care au fost fondate de securiști și de către urmașii Securității. Iar serviciile sunt SRI, SIE, SPP, DGIPI, împreună cu consilierul președintelui care filtrează informațiile venite de la servicii pentru Președintele României. Nu spun că acei oameni sunt incompetenți toți sau rău-intenționati. Mă refer la infiltrarea serviciilor de informații în toate păturile sociale din România, în toate instituțiile. Deși serviciile au atât de multă putere, totuși nu au fost în stare să vadă nebunia din 2024;
- Serviciile de informații au raportat, dar factorii decidenți nu au băgat în seamă, ceea ce ar putea fi o posibilitate, deoarece toți știm nivelul de inteligență și de oportunism și corupție al decidenților noștri;
- Complicitate și trădare, lucru care ar fi mult mai grav decât punctul 1 și 2, deoarece, în acel moment, se demonstrează faptul că România nu a încetat niciodată să fie gubernie rusească.
Poate fi 1, 2 sau 3 sau chiar toate 3 la un loc. Depinde și de bătălia între ele.
Acest paragraf este extrem de important:
„în ultimii trei ani ai regimului comunist, Lucian Pahonțu a fost comandant de pluton în cadrul Trupelor de Securitate, la UM 0305 de la Băneasa. Din 1986, Comandamentul Trupelor de Securitate se subordona direct Departamentului Securității Statului (DSS), cea mai temută structură din perioada ceaușistă. La rândul său, DSS făcea parte din Ministerul de Interne”.




