More

    Oana Țoiu : Am lansat astăzi la București, împreună cu ambasadorul Ciprului în România, Pericles Demetriou Stivaros, Președinția cipriotă a Consiliului UE

    I-am asigurat pe șefii de misiune și reprezentanții corpului diplomatic acreditat la București, prezenți la evenimentul de la Reprezentanța Comisiei Europene, că România susține obiectivele Președinției cipriote în următoarele 6 luni și că am toată încrederea că Ciprul va investi energie în coordonarea activității Consiliului pentru că avem nevoie de un buget ambițios pentru 2027, care să răspundă obiectivelor noastre curajoase.

    Dar trebuie să lucrăm îndeaproape pentru ca alocările financiare să fie accesibile tuturor domeniilor, inclusiv companiilor de diferite dimensiuni pentru că scopul nostru comun de a crea campioni europeni capabili să concureze mai bine pe piața globală este esențial, iar acest proces trebuie realizat astfel încât toate țările să resimtă un efect direct în propria competitivitate și în propria economie.

    La reuniune am salutat și accentul pus de Președinția cipriotă pe sporirea competitivității Uniunii și consolidarea bazei industriale prin cultivarea unui mediu de afaceri atractiv, precum și prin stimularea inovației în sectoare economice cheie.

    Oana Țoiu

    Latest articles

    spot_imgspot_img

    Related articles

    Lasă un răspuns

    spot_imgspot_img

    Descoperă mai multe la la Taclale 🎙 dialoguri | discuții | dezbateri

    Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

    Continuă lectura