O greșeală. Stan, Deliorga, Licu și Busuioc au refuzat participarea la o ședință legală. Încălcând prevederile constituționale și atribuțiile presedintelui CCR date prin lege organică. Scuipând pe poporul român care le plătește traiul de nababi.
Precedentul unic creat prin mizeria judecatorilor PSD va fi folosit ori de câte ori din Kiseleff se va da ordin. Pesediștii nu vor mai putea aproba ca si constituționale legi abuzive. Dar vor bloca orice reformă reală prin boicot.
Repet ce am scris mai jos. Decizia putea fi luată cu majoritatea prezentă în condițiile în care ședința de ieri nu era închisă iar cei patru fuseseră convocați explicit pentru finalizarea dezbaterilor. Având obligația de a participa prin atribuții constituționale clare. Adică ce facem? Dacă nu avem cvorum la CCR, din motive aberante inventate, închidem România?
În rest, avem o problemă enormă generată de același partid kaghebist care a distrus România. Si continuă să o distrugă , dacă nu este oprit prin măsuri ferme.
Peste toate, rânjetul lui Dragnea, ca simbol al distrugerii Justiției – că el e autorul planului diabolic si inventatorul celor 4 – ne va marca viitorul.
Dacă, repet, nu sunt blocați.
Nicușor Dan, Ilie Bolojan aveți cuvântul. Unul ca mediator si cel mai votat om din România, celalalt ca inițiator al legii și omul care vrea reforma reală. Nu mai tăceți, că asta vor.
cititi si
Cine sunt cei patru judecători CCR, susținuți de PSD, care au blocat decizia pe legea pensiilor speciale ale magistraților
Gheorghe Stan – A fost procuror-șef al Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) înainte de a fi numit în 2019 în funcția de membru al Curții Constituționale prin decizia Camerei Deputaților la propunerea PSD.
Bogdan Licu – Este judecător la CCR din 2022 la propunerea PSD, prin votul Camerei Deputaților. A fost vicepreședinte al CSM, după care a ocupat pe rând funcțiile de prim adjunct al procurorului general, adjunct al procurorului general, delegat în funcția de procuror general și prim adjunct al procurorului general.
Cristian Deliorga – Ocupă funcția de judecător CCR din 2019, fiind numit de Senat la propunerea PSD. Între 1982 și 2006 a ocupat funcția de procuror în mai multe parchete din județul Constanța, iar apoi a devenit judecător. A devenit cunoscut după ce a pronunțat sentința de condamnare la închisoare a lui Mircea Băsescu.
Mihai Busuioc – A devenit judecător al CCR în iulie 2025, fiind numit de Senat, la propunerea PSD. A fost secretar general al Guvernului în cabinetul condus de Sorin Grindeanu în prima jumătate a anului 2017, după care a fost președinte al Curții de Conturi.



